In viata sunt iubiri si iubiri ,dar cu siguranta nu seamana unele cu altele , fiecare iubire e unica in felul ei. Am auzit adesea ca dupa o anumita varsta iubirea este mai matura, ca nu mai simti acei ” fluturasi in stomac ” ca la 15 ani… problema este ca uneori putem fi pusi in dificultate si nu stim ce sa alegem : acea iubire adolescentina ,care parca iti da puterea sa infrunti lumea si care desi nu e numai lapte si miere te face sa traiesti cu adevarat sau iubirea linistita ,care iti ofera stabilitate si siguranta din toate punctele de vedere? Ar trebui la un moment dat, cand am trecut de varsta adolescentei sa alegem mai mult cu ratiunea si sa ne asiguram un viitor sau sa ne lasam dusi de val ,ca atunci cand eram copii si sa traim iubirea pur si simplu indiferent de ce urmeaza ? Sunt clipe in care chiar iti doresti sa resimti acei fiori ai unei iubiri adolescentine ,pe care doar cineva anume te-a facut sa-i ai ,nu doar siguranta care ti-o ofera uneori persoana de langa tine.
Voi ce ati alege : o iubire pasionala,adolescentina sau o iubire matura,linistita?
iana
În procesul de maturizare ar trebui să învățăm că putem avea și stabilitate și pasiune, și liniște în relație și momente pasionale.
Nesiguranța în adoleșcență nu e cauzată de pasiune, ci lipsa experienței, lipsa maturității. Din cauza că lăsăm pasiunea să ne conducă în tot ceea ce facem; nu e vina pasiunii că noi o lăsăm să umble aiurea. E vina noastră.
Cum se poate numi iubire, chiar și matură, fără pasiune? Fără pasiune parcă e mai mult o prietenie, decât o iubire.
Vreau o relație matură, în sensul că vreau un om care să gândească și să decidă matur. Vreau stabilitate în sensul că vreau să știu pe ce picior călcăm, nu să mă gândesc că eu vreau marea cu sarea și el nimic sau pentru mine e ceva de moment și el își face plan de casă, dar să nu știm de ce vrea celălalt. Vreau liniște în sensul în care nu vreau ceartă non-stop și neînțelegeri. Vreau pasiune pentru că totuși despre asta e o relație, despre pasiunea care o pui în relație și pasiunea pe care o pui în anumite gesturi.
Comentariu prin DianaEmma — ianuarie 19, 2011 @ 4:11 pm |
Foarte frumos spus si iti dau dreptate…cred ca am formulat putin gresit,vroiam sa stiu mai mult daca ai putea alege o relatie in care sa nu existe pasiune dar sa te simti bine alaturi de persoana respectiva,sa fie asa cum zici tu mai mult spre o prietenie.
Comentariu prin iana — ianuarie 19, 2011 @ 6:12 pm |
Hmmm… fiecare înțelege ce vrea și ce poate.
În cazul acesta, nu aș alege niciuna.
Nu vreau nici o iubire din aia „fragilă” adolescentină, nici una matură, dar marcată de obișnuință și fără pasiune. De ce să stăm împreună din obișnuință, doar de dragul stabilității și înțelegerii, când putem fi mai bine prieteni și ne scutim de alte deranjuri?
Pasiunea e cea care ne face să fim într-adevăr pătimași la tinerețe, dar la bătrânețe te face încă să te ții de mână, să îl atingi și să îl săruți cu drag pe celălalt, nu să fiți doi moșnegi care abia schimbă o vorbă și își desfășoară viața mai mult ca doi străini.
Îmi amintește de povestea celor doi bătrâni care s-au cunoscut la 80 de ani și vroiam cu atâta foc să fie împreună, care se strângeau cât le permitea de tare corpul îmbătrânit în brațe… asta e mai frumos oricând decât… înțelesul bine.
PS: Scuze că m-am lungit pe aici.
De două ori.
Comentariu prin DianaEmma — ianuarie 19, 2011 @ 6:23 pm
Nici o problema…chiar ma ajuta ceea ce ai scris ,aveam nevoie si de o alta parere iar exemplul cu batraneii chiar e dovada ca iubirea poate venii oricand pe neasteptate.
Comentariu prin iana — ianuarie 20, 2011 @ 6:23 am
[...] poleită cu praf de diamant ceresc şi cu raza-mi împletită de cunoaşterea luciferică: poetică. … Şi totuşi, în armonia unei zări pe care o întreţineam şi eu, norul pe care [...]
Pingback prin Amintirea unei stele « Gabriela Elena — ianuarie 20, 2011 @ 7:31 am |